TTL

Ma tot intreb cine a avut ideea cu “Stop accidentelor rutiere! Viata are prioritate!”? La ce s-o fi gandit politia romana cand a facut “brainstorming” sau cand a chemat agentiile la pitch (sanchi)? Oamenii mor si nu stiu asta. Deci sa le spunem. Pleci de acasa cu gandul sa faci un accident si cand colo, ce sa vezi, politia a dat interzis la accidente. Asta n-ar fi nimic daca o minte geniala nu s-ar fi gandit sa inlocuiasca cuvintele “stop” si “prioritate” cu semnele corespunzatoare din codul rutier. Si pe un galben lamaie, in viteza masini mai apuci sa citesti “acidentelor rutiere! Viata are”.

La fel de inutila si tinand cumva de acelasi minister, e campania antidrog. Ce pastilat sau injectat o sa se opreasca in fata unui mar ofilit sa citeasca “Spune NU drogurilor” si imediat sa aiba revelatia dependentei? Sa ne amintim deci: nu fumati marijuana pentru ca heroina ucide!

Vorba Margineanului: decat sa fie rau mai bine sa-ti fie bine. Si pentru ca se puteau face niste campanii decente unor idei bune exista si reversul. Spot genial la un produs cvasi anonim: Vodca Romulus. Hai ca v-am confuzat echilibristic ;).

Joc foarte rar la loto si numai atunci cand s-a adunat un premiu mare. De fiecare data constat cat de departe sunt de noroc. Joc in general numere aleatoare convins fiind ca am sanse mai mari asa decat sa utilizez aceleasi 6 numere ani de zile. Maximul obtinut a fost un singur numar per varianta. Si am descoperit ca de fapt nu platesc un bilet pentru marele premiu ci cumpar toate fanteziile si toate planurile pe care mi le fac pana in momentul cand aflu ca de fapt n-am castigat nimic. Delirul incepe cu achizitionarea lucrurilor mici ce aduc fericirea si se termina apoteotic cu investirea rationala a milionelor de euro inexistente trecand prin episodul de generozitatea cand 5 sau 10 mii de euro date fiecarui prieten sau ruda nici nu se simt in buget.

Si de fiecare data ma consolez gandindu-ma ca pentru a nimeri 6 numere am aceleasi sanse cu a infige un ac intr-un cearsaf intr-un ochi anume format din 2 fire orizontale si 2 verticale.

Au trecut 5 ani de cand impartasesc intr-un spatiu atat de public cum e blogul din gandurile ce ma incearca. Personal n-am crezut ca in decursul timpului atatia si atatia vor trece si vor citi, vor face link-uri catre posturi sau vor comenta. N-am crezut. Si am marturist asta din primul post. Si cam atat cu dramatismul.

In 5 ani am invatat ca e bine sa nu traiesti din fotografie pentru ca monetizarea unei pasiuni o va ucide pana la urma. Fotografia e o stare de spirit. Un mod ironic in care privesti lumea, te amuzi de kitch-urile din ea, de oamenii care nu inteleg penibilul, ajungi sa te indragostesti de mileul de pe video pentru ca te face sa constientizezi ca noi asta suntem de fapt. Iubim frumosul cu orice pret. Atat de mult incat ajungem sa ne punem ghivece cu flori in birouri facute din sticla si aluminiu. Lumea din jurul tau e sublima, totul e sa stii sa te amuzi. Detinutul din fotografiile de mai jos nu stia care e traducerea cuvantului de pe bluza lui.

Romania nu poate fii previta serios. Sau nu fara sa innebunesti. Pana la urma lucrul care ne va ucide incet incet spiritul e ca nu vom mai putea deosebi normalul de anormal si implicit nu vom mai avea de ce sa ne amuzam. FREEMAN!

“Aici Bucuresti, Romania. Urmeaza cotele apelor Dunarii”.

Nu stiu daca va puteti inchipui ce sictir politic m-a lovit de la un timp incoace. Vadim, Gigi si EBA ne reprezinta in parlamentul european. Nu vedeti nimic trist in asta? Nu va deprima? Nu va infioara un pic ca destinul nostru (si hai ca de el mai suntem si noi responsabili, dar destinul copiilor si copii copiilor nostrii) e hotarat de astfel de minti? Cu fosti comunisti ne-am obisnuit repede. Doar cine era sa ne guverneze? Aveau experienta, aveau Stefan Ghorghiul, aveau relatii si influenta. Pe urma nu ni s-a mai parut nimic anacronic ca fosti securisti au inceput sa suie in schema si sa devina politiceni imaculati. Eh, n-au turnat pe nimeni apropiat, sunt si ei oameni si poate regreta. Plus ca au relatii economice, dau la popor de mancare si uite, sunt la zi cu impozitiele. Am trecut si peste asta. Intrebarea e pana unde se va merge. Pana unde suntem dispusi sa inghitim ca pelicanul minciuni si sa toleram o intreaga trupa ce circ? Pana la urma vorba cantecului “nimic nu prea conteaza/si vantul oricum bate”.

Parca auzi un radio, vechi, cosmos, lasat sa mearga in nestire:
Aici Bucuresti, Romania. Stiri: Cald. Si soare. Asa, cam de f/16. Romania merge inainte. Am incheiat stirile.