Sa-mi numarati bilele!

Mai zilele trecute, uitandu-ma la televizor, am fost un pic intrigat cand am vazut o stire despre casatoria a 2 barbati. Dincolo de nelamurirea mea de cine pe cine saruta la sfarsit, cine vine cu zestrea de perne, cuverturi si mileuri sau daca in cazul asta mai exista practica cu aratatul cearceafului dupa noaptea nuntii la invitati, m-am intrebat daca se iubesc cu adevarat si daca s-au indragostit intr-o zi de primavara.

Oamenii se iubesc insa, prea mult uneori, de ma si intreb cum de nu obosesc sau cum de nu ii dor genunchii. Omul e liber sa faca ce vrea dar pana unde?

Oare trebuie sa astept vreun vecin mai bogat care sa vina sa ma ceara de la tata sau nu m-ar mira sa ma fi vandut deja parintii pe niste malai, un cojoc si o masina de spalat.

Mi se transmite in casca chiar in acest moment ca umbla un zvon conform caruia se vor schimba anumite semne de circulatie dupa cum urmeaza: “Atentie Copii!” devine “Belgieni, Atentie Copii!”

7 thoughts on “Sa-mi numarati bilele!”

  1. draga domnule fotograf,
    nu stiu altii cum sunt si cum privesc ei din exterior, dar eu cand ma impopotonez, o fac din draga inima pentru cel iubit; fie ca e un copilas scump, fie ca e barbat in toata fireacu care imi place sa ma dau la fund din cand in cand.
    inca din analele istoriei sunt exemple de acest gen. daca e sa poposim de exemplu in vremea esopiei o am putea sa ne aplecam putin asupra lui alexandru macedon, asa cum si el s-a aplecat la randu-i de multe ori in prezenta amicilor sai intimi. ramanad in acele timpuri iliadice am putea sa mai remarcam si multi din filozofii greci care aveau astfel de indeletniciri.
    vremea a trecut si lumea s-a schimbat dar obiceiurile au ramas aceleasi. multi din superstarurile muzicii, dupa ce au tot incercat sute de fane care mai de care mai frumosa, au sfarsit prin a-si descoperi latura feminina.
    ca sa nu incurc pe nimeni si sa nu se jeneze lumea aplecand urechea la aceste vorbe nu voi aprofunda.
    un lucru iti spun: unde-s multi puterea creste. asta e valabila atat pentru oameni cat si pentru oo.

  2. Si eu care ma asteptam la un comentariu de poze…
    Oricum, am remarca nr. 2 si nr. 3 care, asa nonconformiste cum sunt, nu cred ca sunt cu dedicatie. ;)

  3. Si mie 2 si 3 imi plac. Frumoase. Intr-o zi o sa ma joc cu un fisheye, momentan sunt cu unditza prin balta poate prind unu’. Aveai dreptate cu pozele, arata bine, ca ale mele :D

  4. George, ma roade o intrebare…

    In multe din fotografiile tale, tranzitia prim-plan spre fundal intunecat e incredibila, si nu pot sa imi imaginez cum poti face asa ceva cu mijloace naturale, spontane.

    Iti retusezi fotografiile? Ai reflectoare? Sau improvizezi, iti pui subiectul sa stea in umbra, sau asezi cu mana lampa cand se poate.

    Te rog lamureste-ma, I want to believe.

    PS: Veselachii sunt o companie agreabila in general. Nu, nu ma aplec in fata nimanui :-)

  5. Gabi, lucrurile sunt simple si am sa te dezamagesc marturisindu-ti ca nu e nici o magie.

    In primul rand, mare parte din imaginile de pe aici sunt firmituri de cotidian. Rar plec fara aparat la mine. E greu de crezut ca umblu cu lumini, softbox-uri, blitz-uri si stative dupa mine. Si mai greu de crezut ca cineva ne-ar si lasa sa le montam intr-un bar, la un biliard sau aiurea prin cluburi. Deci in afara de blitul de pe aparat nu prea am cum sa folosesc multe accesorii.

    In al doilea rand, nici o fotografie nu scapa neretusata. Dar retusurile se rezuma la a scoate un cablu, un intrerupator sau o pata aiurea din imagine, corectarea de white balance si cel mult o saturatie. Nimic mai mult.

    Deci, tranzitia de care vorbesti, e naturala. Secretul, desi nu e nici un secret, e masurarea luminii, mai exact calculul expunerii pe o anumita zona din imagine.

  6. mai, io cu cat ma uit mai mult pe-aici cu atat imi vine mai tare sa-mi scot camera foto la vanzare. dar am incredere ca maine o sa ma trezesc cu forte noi si ambitii marite.

    daca-asa se intampla cum zic, mersi de pe-acuma pentru inspiratie. daca nu… ghinionu’ meu.

Leave a Reply