Made in Romania

Peris, un sat uitat de lume, la 20 de km de Bucuresti. Doar personalul mai opreste in gara din Peris iar soseaua e asfaltata doar pe un sens. Lumea umbla pe strada pentru ca in afara de cateva carute si masina noastra nimeni nu mai trece. Timpul parca a stat in loc, birtul se numeste “carciuma”, cuvant scris cu vopseaua maron pe o tencuila veche, magazinul poarta titulatura de “mixt” iar terenul de fotbal e pe un camp lasat parloaga cu porti din patru bucati de bordura.

Un biciclist imbracat intr-un costum vechi, de stofa, purtat probabil acum 20 de ani la cunuie, imi da binete si ma saluta cu “sa traiti bine!” ducand la tampla o mana cu degete noduroase si unghii inegrite. O femei intre 2 varste ce trage dupa ea un copil a carui muci atarna de un cot ma priveste cu suspiciune murmurand un salut in barba.

made in romania
Ma opresc la poarta unui satean asudat ce sapa un sant. Il salut si-l intreb de sanatate. Omul lasa sapa, se apropie incet de noi, ne intinde mana si se prezinta. Aflam astfel ca toti il stiu de nea Vasile si ca azi e musai sa termine santul.

Nea Vasile ma invita in curte, zice el ca asa se obisnuiste, ca daca vine cineva in vizita sa nu-l ti in poarta. Intru si ma uit imprejur. Saracie lucie. Casa are in loc de geamuri niste saci de plastica, tigla e inlocuita de o un banner din campania electorala iar gardul sta sa cada. Nea Vasile imi spune ca ar vrea sa ma poata servi cu ceva. Dar nu are nimic. Nimeni din familie nu a mancat nimic de 2 zile. Si il podidesc lacrimile.
made in romania
Omul scoate din buzunar o batista si-si sterge lacrimile, lucru care ma tulbura peste masura. In toata saracia si nevoia in care traieste are in buzunar o batista. Ar fi putut avea o carpa, s-ar fi putut sterge cu dosul manecii, dar nu, isi impatureste batista si o baga inapoi in buzunar.

made in romania
Imi povesteste cum la cei 58 de ani nu are decat o pensie de handicapat, ca nu isi poate procura medicamentele, ca munceste greu cu ziua pe la unul si pe la altul, ca are 3 nepoti care i-au ramas lui in grija dupa ce nu mai stie nimic de parintii lor si ca daca suntem de la Bucuresti sa stim si noi cat ii e lui de greu.

made in romania
Il lasam pe nea Vasile in poarta, el ne strange mainile si ne roaga sa nu-l uitam, noi plecam tacuti si ne e teama sa ne uitam in urma la omul care continua sa ne priveasca pana ce cotul drumului il face sa dispara.

Happy Purim!

Ma tot intreb care e de fapt sursa antisemitismului. Banuiesc ca in decursul timpului evreii au reusit sa starneasca antipatii si frustrari. Poate cea mai mare frustrare ar fi ca sunt un popor de supravietuitori. Nici milenile, nici holocaustul si nici jihadul nu au reusit sa-i imprastie si sa-i nimiceasca.

Interesant e insa faptul ca evreii sunt constienti de puterea supravietuirii lor si mai mult decat atat, o folosesc ca pe o arma. Ma amuz de fiecare data cand acuzarea de incalcare a legii de catre un cetatean evreu e catalogata ca find o atitudine antisemita.

Si pana la urma asta e si ideea. Sa ne auzam de Purim!

happy purim!

Film – episodul 6

Inca o zi de primavara si cu ea o noua zi de filmare. Lumea incepe sa se rodeze, discutile se continua acolo unde au fost lasate cu o zi inainte iar racordurile trebuie refacute. Parinteii sunt la datorie.


Totul incepe cu o binecuvantare. Asa cum ati vazut si din zilele precendete semnul crucii nu se mai face cu cele trei degete unite ci cu telefonul mobil. Doamne miluieste.


Cand erau filmarile mai in toi linistea e tulburata de un zgomot de sus. Ce sa fie…?


Clopotarul din senin se apucase sa traga clopotele. Lumea tipa, regizorul vocifereaza. Sobru si impenetrabil continua nelasandu-se perturbat de nimeni.


Si nu tragea clopotele degeaba. Faptul ca unii filmeaza in curtea bisericii nu-i opreste pe alti sa moara cu seninatate si sa strice cateva ore bune din programul zilei. Mortul intra pe poarta bisericii, tehnicienii, actorii si figuratia se opresc si se uita… ca la mort.


Biserica se umple repede, popa incepe slujba, clopotarul isi face treaba in continuare.


Tristetea e generala. Greu mai deosebesti alaiul mortual de figuratie.


Mortul pleaca. Noi ramanem.


“Parinte, daca erai mai tanar iti dadeam un bip. Asa te vad cam plictisit.”


Actorului Mircea Stoian i s-a dat o camera grea (el joaca rolul unui cameraman) si vreo 2 ore a tot trebuit sa o care dupa el.


Tora Vasilescu incheie ziua de filmare cu optimismu-i caracteristic.