Made in Romania

Peris, un sat uitat de lume, la 20 de km de Bucuresti. Doar personalul mai opreste in gara din Peris iar soseaua e asfaltata doar pe un sens. Lumea umbla pe strada pentru ca in afara de cateva carute si masina noastra nimeni nu mai trece. Timpul parca a stat in loc, birtul se numeste “carciuma”, cuvant scris cu vopseaua maron pe o tencuila veche, magazinul poarta titulatura de “mixt” iar terenul de fotbal e pe un camp lasat parloaga cu porti din patru bucati de bordura.

Un biciclist imbracat intr-un costum vechi, de stofa, purtat probabil acum 20 de ani la cunuie, imi da binete si ma saluta cu “sa traiti bine!” ducand la tampla o mana cu degete noduroase si unghii inegrite. O femei intre 2 varste ce trage dupa ea un copil a carui muci atarna de un cot ma priveste cu suspiciune murmurand un salut in barba.

made in romania
Ma opresc la poarta unui satean asudat ce sapa un sant. Il salut si-l intreb de sanatate. Omul lasa sapa, se apropie incet de noi, ne intinde mana si se prezinta. Aflam astfel ca toti il stiu de nea Vasile si ca azi e musai sa termine santul.

Nea Vasile ma invita in curte, zice el ca asa se obisnuiste, ca daca vine cineva in vizita sa nu-l ti in poarta. Intru si ma uit imprejur. Saracie lucie. Casa are in loc de geamuri niste saci de plastica, tigla e inlocuita de o un banner din campania electorala iar gardul sta sa cada. Nea Vasile imi spune ca ar vrea sa ma poata servi cu ceva. Dar nu are nimic. Nimeni din familie nu a mancat nimic de 2 zile. Si il podidesc lacrimile.
made in romania
Omul scoate din buzunar o batista si-si sterge lacrimile, lucru care ma tulbura peste masura. In toata saracia si nevoia in care traieste are in buzunar o batista. Ar fi putut avea o carpa, s-ar fi putut sterge cu dosul manecii, dar nu, isi impatureste batista si o baga inapoi in buzunar.

made in romania
Imi povesteste cum la cei 58 de ani nu are decat o pensie de handicapat, ca nu isi poate procura medicamentele, ca munceste greu cu ziua pe la unul si pe la altul, ca are 3 nepoti care i-au ramas lui in grija dupa ce nu mai stie nimic de parintii lor si ca daca suntem de la Bucuresti sa stim si noi cat ii e lui de greu.

made in romania
Il lasam pe nea Vasile in poarta, el ne strange mainile si ne roaga sa nu-l uitam, noi plecam tacuti si ne e teama sa ne uitam in urma la omul care continua sa ne priveasca pana ce cotul drumului il face sa dispara.

33 thoughts on “Made in Romania”

  1. Azi am fost prin Paradisul Verde (celebrul orasel de vile luxoase construit de Tantareanu). Am stat pe acolo cateva ore, am vizitat case si am aflat preturi. Am iesit de acolo ametita si dezamagita. I-am invidiat pe cei care isi permiteau sa-si cumpere vile acolo, le-am invidiat gazoanele cu iarba perfecta, aleile perfecte, mobilierul adus pe comanda din strainatate, designul interior de un bun gust desavarsit, piscinele lor de diverse forme si marimi, masinile lor scoase ca din cutie… Mi-era ciuda ca sansele ca sa ajung sa-mi fac vreodata o asemenea casa tind spre zero si mi-a fost ciuda toata ziua. Pana cand ti-am citit articolul si mai ales vazut fotografiile. Ma simt meschina si nerecunoscatoare. E impresionant de expresiv personajul tau si uitandu-ma la poze ma simt de parca as fi fost si eu acolo.

  2. george… “mersi”… mi-ai ruinat seara cand am vazut pozele astea… :(

    mi-ai mai ruinat o seara cu pozele alea din spital…

    pozele intr-adevar sunt extrem de expresive… mai ales prima din “film”, imi rupe inima…

    damn… cine m-a pus sa dau click pe link ???

    as vrea sa pun un smiley, dar nu pot…

  3. Intr-adevar minunat…nu stiu cum reusesti sa transformi o pagina web intr-un crampei de viata autentica, dar o faci, si nu e prima oara. Naturaletea si intensitatea sentimentelor transmise de fotografii ma fac sa ma gandesc la personajele lui Camil Petrescu…fac concurenta starii civile, infatiseaza o realitate mai puternica decat realitatea insasi.

  4. Sa stii ca m-am razgandit. Ai facut bine ca ai aratat fotografiile astea. Aseara cand am vorbit, am fost amandoi de acord sa nu mai vorbim despre asta. Vroiam amandoi sa uitam ca exista asa ceva. Vroiam amandoi sa ne facem ca n-am vazut nimic ( mai ales tu care l-ai auzit cum suspina ). Iti spuneam pe forum ca omul ala merita mai mult decat sa-l transformi intr-un subiect pe un blog. Ei bine merita, el si altii ca el, ca macar cativa dintre noi sa ne gandim la el si la nenorocirea lui atunci cand apasam pe butonul de la inchiderea centralizata de la masina, atunci cand punem mana pe mouse-ul optic, atunci cand dam drumul la centrala, atunci cand declansam cu aparatul care “costa cat o masina”, atunci cand ne cumparam banane si sunca sau atunci cand punem la ureche telefonul mobil. Sa ne gandim la geamurile alea de plastic, la acoperisul spart dar mai ales la…batista aceea albastra. Probabil singurul lucru curat din toata mizeria aia de sat, de strada, de curte si de casa.
    Merita fir-ar sa fie macar un oftat. Atata vrea omul ala: “sa stim si noi cat ii e lui de greu”.

    Imi pare rau daca ti-am stricat ziua si te-am facut sa oftezi. Dar Nea Vasile merita macar atat.

  5. George acest blog este din ce in ce mai bun. Consider ca fotografii au un mare avantaj si trebuie profite de le- pot si trebuie sa arate ceea ce este in jur cu realism. Si tot ce implica asta. Frumos sau trist. Pentru ca asta este lumea noastra. Dar dincolo de tot imi place sensibilitatea celui care vine dintr-o meserie care iti batuceste sufletul si poate sa vada si sa scoata aparatul si sa nu fotografieza o floricica ci oamenii cu tot ce au ei – frumos si urat, fericit sau trist. Pentru a face sa ne gandim la toti oamenii ca nea Vasile.

    Felicitari inca o data.

  6. Suna destul de cunoscut. Sunt multe sate in situatia asta. E bine ca oameni ca si tine mai ies uneori din oras si vin inapoi cu asa imagini.

  7. Sunt plecat din tara de 6 ani; am plecat din multe motive – unul din motive fiind faptul ca nu mai puteam suporta neputinta guvernantilor de orice culoare care i-am apucat dupa revolutie.

    Ce am invatat afara: nu exista neputinta guvernului. Sau, mai bine zis, va exista dintotdeauna. Ei nu vor fi in stare sa schimbe nimic. Nici cei de aici nu sunt in stare (chiar daca ma crezi sau nu, asta-i adevarul). Cei care schimba lucrurile sunt oamenii.

    Ghinionul generatiei actuale si trecute (parintii) e ca s-au nascut cand s-au nascut. Obstacolele sunt prea mari. Schimbarea, din pacate, se va face in generatii.

    Ar trebui sa fi impacat cu gandul ca faci ceea ce trebuie, ca pui suflet in ceea ce faci. Atat si nimic mai mult. Esti un foarte bun fotojurnalist(parerea mea).

    Felicitari

  8. Plang de jumatate de ora. Daca s-ar gasi suflete care sa doneze bani unor asemenea oameni… nu prin fundatii, ci ei personal, cat de buna ar fi lumea…
    Pozele imi amintesc de orasul meu natal, Buhusi, jud. Bacau… cu putin noroc de la stat, asa vor aratat toti buhusenii.
    Bravo pentru poze, ce sa mai zic.

  9. salut…
    felicitari….si totusi, e trist.mi-as dori sa pot face ceva similar prin meseria mea.din pacate, nu depinde DOAR de mine, dar am sa incerc mai mult.mi-ai dat un impuls, deloc de neglijat.daca doresti vreodata sa-mi spui ce mai vezi iesit din comun, anunta-ma pe mail.daca nu,am sa/ti urmaresc eseurile…mizerie si saracie e in toata romania, cu diferente strigatoare la cer,asta e,nu ma pot abtine sa nu spun acest truism:(

  10. ce pot sa zic… emm am ramas fara cuvinte … asteptam poanta… :( dar nu mai vine… poate totusi sunt trucate… poate totusi e totul roz… poate nu exista asa ceva… poate…

  11. La tine pe site dau din plans in ras foarte usor… Ultima imagine este extraordinara. Are un efect hipnotic asupra mea. E ca si cum il am pe acest om in fata mea, acum..in secunda asta..
    Intr-adevar, o fotografie reusita nu poate fi apreciata in culori, claritate, pixeli… Totul se rezuma la sentimentele pe care reuseste sa le transmita. Cand privesti un astfel de moment inghetat in timp dar il simti cum se topeste picatura cu picatura, revenind la viata, cand incepi sa simti mirosuri, texturi, gusturi… cand incepi sa SIMTI, aceea este o fotografie.

  12. E greu de acceptat ca traim intr-o astfel de lume… si totusi asa este…
    Fotografiile tale emana o realitate cruda, uneori chiar brutala, impactul asupra priviitorului fiind imediat si de proportii.
    Cu adevarat impresionant.
    Felicitari si respect pt ceea ce faci!

  13. Articolul e bun, desi gardul care “sta sa cada” a lui nea Vasile imi reduce considerabil simpatia pt personaj. Dar fotografiile sunt si mai bune.

  14. Hmmm, nu am mers prea des cu trenul la Bucureşti, dar mereu când am făcut-o am văzut droaia de oameni care se îmbarcă dimineaţa la muncă, femei, bărbaţi… pe la 4 se întorc. Singurul lucru care mi-a rămas în cap din acest sătuc sărac a fost aşteptarea a gare a cel puţin 3 căruţe la ora de vârf. Interesant şi izbitor când vezi aşa ceva.

    Pe de altă parte să nu uităm că a devenit un sport naţional să te vaiţi şi plângi în faţa camerelor, cred că mulţi o fac din reflex şi la cum văd că arată pozele nu cred să fii făcut reportajul cu vreo săpunieră. Se poate ca jumătate din plâns să fie marketing ;)

    P.S. Nu cred în sărăcie, cred în lene şi puturoşenie (sau prostie în cazuri extreme unde oamenii sunt viermi!).

    :D

  15. Mi s-a facut pielea de gaina cand am vazut pozele+textul atasat.Nu vreau sa scriu texte de genul “exista oameni de genul…”pentru ca e prea impersonal.Dar ca de obicei ceea ce ma impresioneaza pana la lacrimi este neputinta celorlalti.Ca pe toti romanii care se uita la stirile de la ora 5.Sa-mi fie rusine.De ce nu mi se face pielea de gaina cand vad un apus de soare?De ce nu ma emotionez la fel?

  16. sal’tare

    recent m-am hotarat sa imi fac timp cu orice pret pentru o un vis de demult … sa fac fotografie

    drept urmare de doua luni studiez la greu ce si cum, iau lectii de la un amic profesionist …

    drept urmare … urmaresc de putin timp si aceste bloguri …

    ce am vazut acum aci mi-a dat o lectie despre fotografie de un miliard de ori mai importanta decat tehnicalismele cu care imi sparg creierii de ceva vreme …

    cata putere poate exista intr-o fotografie (de sa faca un diati omu de 30 de ani sa planga) – si nu iau in discutie acum saracia din romania, cauzele, etc. etc., nu conteaza – asta mi-a fost lectia

    nu tind sa ajung fotograf profesionist, nu vreau sa fac bani din asta … ce am vazut aci acum vreau sa pot face candva, sa pot transmite atat de mult, atat de imens de mult printr-o “simpla” fotografie

    absolut fantastic, felicitari si toate bune

  17. Buna George, repet ce au spus si ceilalti: pozele tale mi-au stricat Duminica. Insa pentru mine e doar o duminica…
    Am o rugaminte: un nume complet, o adresa, un indiciu concret despre personajul tau.
    Daca nea Vasile nu va ramane pentru noi o amintire despre un subiect foto ce trezeste sentimente umane – (DOAR) atunci poza ta isi va atinge scopul.
    E nevoie doar de putin deranj, o mica iesire din confortul nostru, pentru a-i trimite omului O conserva. Pentru noi doar o conserva…
    Te-as felicita pentru poza ( realmente reusita), insa nu cred ca felicitarile sunt cuvintele potrivite si nici cele pe care le astepti. Cum am mai spus, daca nea Vasile nu va ramane un simplu personaj, te poti considera un om implinit.

  18. Cum zice tanti Anca “un nume complet, o adresa, un indiciu concret despre personajul tau.

    daca se poate

    Multumesc

  19. degeaba ne dam cu totii cu parerea despre destinul dramatic al unui biet om daca realitatea aceasta penibila care ne inconjoara nu se va schimba cu ajutorul nostru….NIMIC NU E IMPOSIBIL…….”Daca vei ajunge vreo data sa crezi cu toata fiinta ta ca poti merge pe apa , cu siguranta vei reusii”

  20. Am descoperit din intamplare site-ul si ma bucur nespus ca am gasit ceva bun pe internet, made in Romania vorba ta. Am fost la Peris dar nu l-am gasit pe nea Vasile. Am vazut si gospodarii frumoase acolo. Satul romanesc intra incet, incet in pamant totusi… Si pozele cu acest gen de oameni spunt totul. Felicitari pentru poze.

  21. nu pot sa mai zic prea multe,doar ca mi-au dat lacrimile…asta e realitatea,dureroasa.mi-e sila de scarbele alea de la conducere care ne ruineaza si ultima speranta de a trai “bine”…cum zic ei.
    ce pot sa le zic “sa traiti bine”dar nu in lumea asta ca nu meritati.la revedere domnule prim ministru…

  22. este incredibil:(…mi-au dat lacrimile nu altceva…e de neimaginat ce e in sufletul omului acesta…care va pieri in durere fara ca nimeni sa stie prin tot ce a fost nevoit sa treaca…doar aceasta postare il va face “auzit”…si eu la randul meu ca si altii iti multumesc tie ca faci cunoscuta dureara multor oameni…meriti respect pt interesul tau!

  23. Pentru cei ce si-au dorit sa-l ajute pe Nea Vasile:
    am reusit sa dau de adresa sa: str. Morii nr.131 Ilfov – Sat Peris. Situatia lui este aceeasi, nu are ferestre la casa, nici curent, doar un bec atarnand de o sarma de langa casa vecina…

Leave a Reply to alin Cancel reply