Lectia -5: Alegerea aparatului


Am aparatul meu HP 945 de un an, si am spus ca a venit vremea sa il schimb. Vroiam ceva tot ca Hp`ul vechi, in sensul ca cel putin MACAR aceleasi ISO`uri, aperturi, timpuri de expunere, zoom (mai ales), si elementele principale.

Forumurile romanesti sunt o sursa nesecata de framantari interioare si de zbucium creator. Nelinistea si chinul genezei unei fotografii ii lasa pe autorii lor de cele mai multe ori sleiti de orice fel de reflex intelectual.

Dar sa incercam sa lamurim problema in cauza. Aparatul trebuie schimbat cu unul echivalent. Neaparat sa aiba “cel putin MACAR” acelasi ISO, pentru ca, nu e asa, cu ISO-ul vechi ne intelegeam asa de bine, chiar daca uneori era ceva mai zgomotos nici noi nu ne lasam mai prejos dupa cateva sticle pe la chefuri. Asa ca eram chit si noi si el faceam scandal si de cele mai multe ori numai noi plateam amenzile.

Eh, cu “apertura” (cunoscuta si sub denumirea populara de “diafragma”) e o problema. Teoretic ar trebui sa fie aceasi. Dar daca e mai mica, ce o sa zica lumea? Fetele? Hm… Solutia e sa nu o arati.

“Timpurile de expunere” sunt cele lipsite de orice urma de moralitate. Se schimba cu nonsalanta de la o fotografie la alta iar pentru ei (sau ele un timp/doua timpuri) consecventa, stabilitatea sau constanta sunt cuvinte necunoscute. Propun atunci, pentru conformitate sa schimbam sintagma “timpuri de expunere” in “vremuri de expunere”.

Daca despre zoom am discutat intr-o lectie precedenta, nu am abordant inca “elementele principale” din anuntul de mai sus. E ca la chimie. Elementele din subgrupele principale formeaza legaturi prin intermediul electronilor ultimului nivel energetic (electronii se numesc electroni de valenta).

Daca si neuronii ar forma legaturi am asista la nasterea unei sinapse si moartea unui anunt.

Film – episodul 5

Pe cat de frumoasa a fost ziua de ieri pe atat de friguroasa a fost cea de azi. Lume multa, agitatie mare, o biserica veche, una de lemn si un sobor de “preoti” au incercat sa formeze o atmosfera sobra, de inmormantare, conform scenariului.


Totul incepe cu listele de figuranti. Unul si unul. Babe angajate cu jumatate de norma de bocitoare fac atmosfera.


Se fac ultimele retusuri pentru ca filmarile sa poata incepe.


Ati putea crede la prima vedere ca imaginea reprezinta un decor. Nimic mai gresit.


Nea Misu, asistentul de imagine si secretara de platou intr-o rugaciune. N-a avut nici un efect. N-a murit nimeni.


Desi e doar o repetitie evlavia e nemasurata.


“Patriarhul” vine si figuratia mai face cateva cruci pana in pamant.


“Parinteii”, cum ii alinta regizoare, profita de o mica pauza pentru a se imortaliza. Cum nu sunt parinti autentici nu au de unde sa stie ca nemurirea vine odata cu mantuirea. Pacatele mele.


Bine ca nu sunt 3 personaje de fotografiat ca tare as fi vrut sa vad cum ar fi facut atunci.


Operatorul a avut o zi grea. Nu e usor sa lucrezi cu atata figuratie. Tot timpul e cate unul care trece prin cadru exact cand se filmeaza.


Cine nu a avut loc in curtea bisericii a ramas afara langa gard.


Oare ce scria in SMS?


Binecuvantari, sobrietate si monolog interior.

Film – episodul 4

Filmul e un miraj. Asta e clar. Dupa primul contact in care esti fascinat de actori si de atmosfera urmeaza o perioada de noi descoperiri. Afli de exemplu cum se pune lumina in film, cum e cu pelicula, cu sensibilitatea, cu expunera, cu temperatura de culoare, cu sunetul, cu post procesarea si multe, multe altele. Incepi sa-ti faci prieteni dar si dusmani. Astfel, operatorul nu ma iubeste deloc, din potriva, cred ca da acatiste si paraclise, face matanii si da bani la popi doar, doar nu ma mai vede la filmari. Ne-a impacat pana la urma un filtru de polarizare pe care eu il aveam si de care el avea nevoie.

Toata atmosfera asta, de la tensiuni, nervi si vociferari si pana la bancuri, snoave si ghicitori e facuta de oameni. Cativa din ei azi si vor mai urma si altii, actori sau oameni din spatele camerei.


Ea e secretara de platou. O fata extraordinara. Tot timpul are o atitudine aeriana, parca atunci a sculat-o cineva din somn. Noteaza cu constinciozitate cadrele, rescrie frumos cu creta dublele pe placheta si daca nu o intrebi ceva nu scoate un cuvant.

Anca Sigartau
Anca Sigartau este cel mai jovial dintre actori. Iti zambeste mereu, e mereu dispusa sa-ti spuna o vorba buna, de un optimism debordant si de o energie molipsitoare. A o surprinde ingandurata e intr-adevar o provocare.

Magda Catone
Alegerea Magdei Catone in rol de politist a fost una geniala. Intra perfect in rol si devine rece, distanta si induce la propriu senzatia ca in urmatorul moment te va legitima. Este extrem de greu sa-i surprinzi o reactie, un zambet sau o spranceana ridicata.


Va povesteam intr-unul din “episoadele” trecute de prietenul meu de la sunet, Cristi. Singurul om cu care mai fac un banc, care vine sa-mi mai spuna o barfa sau un zvon, care nu se vaita si nu oboseste.

Andreea

Sta cuminte, zambeste timid si se inroseste repede daca cumva iti da prin cap sa faci vreo gluma interpretabila. Cooperanta, intelegatoare si rabdatoare greu reusesti sa-i smulgi un zambet complice. Andreea se plictiseste si din acest motiv s-a apucat de greaca. Neogreaca mai exact. Azi in loc sa fie acolo a pozat spre regretul ei si spre bucuria mea.

Buna dimineata!

Ma trezisem hotarat sa-mi manifest frustrararile, sa le fac publice si sa rad de ele poate doar asa se vor simti si ele si cazand in derizoriu nu vor mai avea pentru mine aceasi incarcatura. Dar am zis… cine sunt eu sa intereseze pe cineva ca unii ma fura pe la concursurile foto participand cu pozele mele si votand cu mai multe clone pentru o amarata de suta de euro. N-am primit in viata mea un leu pentru vreo imagine doar nu o sa primesc acum. Si stand asa sa ma gandesc de ce am sunfletul atat de amar am descoperit ca totul se trage de la premiul material. Banul ochiul dracului. Si ajung la vorba bunului prieten Costin. Noi sa fim fericiti, sa lasam banii astia care ne otravesc sufletul si spiritul si sa visam.

Buna dimineata! E o zi minunata!

Sa visam la lucruri mai bune sau la vremuri de mult apuse. Si daca Costin, prietenul meu de care va vorbeam, vede nostalgia unui joc de fotbal jucat pe strada cu pietre in loc de porti, cu alergat pana la epuizare si cu vociferari atunci cand erai chemat la masa intr-un anumit fel, eu imi amintesc de perioada aia frumoasa cu totul altfel.

Buna dimineata! E o zi minunata!