Concurs Photo Magazine

Sa mai zici ca nu e bine sa te bazezi pe sfaturile prietenilor. Povestea e simpla. Am hotarat sa particip la concurul Photo Magazine cu 2 portrete. Pana aici lucrurile au fost simple. Partea complicata abia urma. Alegerea imaginilor. Ce vrea juriul, ce apreciaza, cum hotaraste, pe ce pune baza sau ce imagini prefera erau cateva din nelamrurile mele.

Am descoperit de mult ca aprecierea unue fotografii e un lucru subiectiv, imagini ce mie imi trezesc amintiri, senzatii, goluri sau revolta altora nu le spune nimic si invers. Pai si atunci? Pai din moment ce nu dau eu premiul, sa hotarasca ceilalti. Care ceilalti? Prietenii. Zis si facut. Trimit mail-uri la toti cunoscutii cu vreo 15 portrete sa aleaga.

Rezultatele s-au intors. M-am uitat pe alegerea prietenilor mei. Cumplit. Erau imaginile mele pe care eu nu as fi dat 2 bani. In fine, am zis sa fac un compromis. Alegeam prima imagine in clasamentul lor iar cealalta la libera mea alegere.

Alegerea mea (prima de aici) nu a intrat in clasamentul final.
Alegerea lor a luat locul 8.

Porsche

Ati putea crede ca imi doresc un porsche pentru a compensa lipsa unor eventuale calitati. Nu sunt genul care imi scoate lantul (pentru ca nu-l am) peste bluza neagra si nici nu port ciorapi albi la pantofi negrii. Nu vrea sa sugerez nimic falic avand o astfel de masina si nici nu vreau sa epatez in fata prietenilor mei.

Eu visez la un porsche de cand ma stiu. Este ca si cand as fi facut, la varsta de 6 ani, un pariu cu un vecinde etaj, vecin ce intre timp a emigrat in america si eu vrea sa-i dovedesc ca daca ar fi ramas ne-am fi plimbat impreuna cu porsche-ul.

E usor sa inchizi ochii si sa-l vezi. Gri sobolan, lancezind tacticos la soare, asteptandu-te parca sa-l incaleci. Te apropii. Te opresti. Te uiti. E al meu. Am propriul meu porsche. Un 911 carerra. Te sui. Miroase a piele si a lucru abia iesit pe poarta fabricii. Stai un pic. Nu te grabesti. E doar al tau. iti poti permite sa mai zabovesti. Te sprijini de volan si te gandesti. Am un porsche.

Am ales pana si melodia pe care o sa o ascult. Pornesti masina. Simiti cum vibreaza. Parca intreaga herghelie de cai putere se zbat nebuneste in portbagaj. Pornesti usor si simti cum porsche-ul e mai nerabdator decat tine sa se dezlantuie. Si cand viteza e suficienta si vantul iti suiera prin par dai tare si apesi play. Nici nu puteau fi altii deca “proclaimers – i’m gonna be”.

Sunt convins ca toate acestea se vor intampla intr-o zi pentru ca fiecare particica a corpului meu isi doreste asta. Si daca intr-o zi as afla ca fabrica porsche s-ar desfinta ar muri unul din lucrurile care ma tin in viata. Visul ca voi avea intr-o zi un porsche.

Sanatate! Si la gara!

– Saru’ mana nasule!
– Oh, sa traiesti tinere, ce vant te aduce pe la mine?
– Pai nasule, m-am gandit ca mata esti un pic obosit de atatea campanii si ca poate vrei sa iti odihnesti un pic oasele pe la Sovata, Olanesti sau Eforie. Si ca sa nu se raceasca scaunul pana te intorci de la bai am sa stau eu un pic.
– Pai si ajuta namolul?
– Nu prea, dar te obisnuisti si mata cu pamantul ca doar nu esti Cristofor Lambert.

Cam acesta pare a fi dialogul neromantat intre actuala generatie de politicieni si cea tanara care ar vrea da’ nu are cu ce…

E un pic greu de crezut cum cei ce conduc destinle politicii romanesti actuale vor lasa haturile din mana celor mai tineri doar asa pe ochii frumosi. Pana la urma o generatie o rastoarna pe alta si intr-un final toti ajungem pensionari, chiar daca eu, spre exemplu, asta am vrut sa ma fac de la inceput.

Traim intr-o tara, vai de mama ei de tara, se mai fura pentru ca a mai ramas inca ceva de furat, si e greu de spus daca tinerii zilelor noastre vor sa ajunga viitorii baroni in jeep-uri sau daca lucru ce-i mana in politica este o dorinta reala de schimbare.

Pana atunci se moare si se moare de saracie, de foame si de boli eradicate de mult in lumea civilizata.

Film – episodul 2

Azi am reusit urmatoarele: sa ma cert cu macheoza, sa ma cert cu secretara de platou, sa ma impac cu regizoarea secunda cu care ma certasem ieri, sa ma cert iar cu macheoza care deja ma uraste si sunt convins ca acasa are o papusa voodoo ce ma infatiseaza si in care infige ace.

M-am imprietenit in schimb cu baiatul ce cara stativele de la microfoane si pare un baiat de treaba, desi habar nu are ce se intampla pe platou si de ce e el acolo.