The Great Pretender

In seara asta ma simt ca in bancul cu:

Un tip intra in cabinetul unui medic pshiatru si ii spune:
– Domnule doctor, sunt foarte suparat in ultimul timp, ma simt trist, deprimat, lipsit de energie si total apatic. Nu stiu ce sa ma fac.
– Nu va faceti probleme. Am un tratament garantat. Si eu cand trec prin astfel de stari ma duc la circ unde e un clovn extraordinar. Glumele si giumbuslucurile lui imi dau optimism, imi produc o bucurie nespusa si-mi dau energie sa vad viata asa frumoasa cum e ea. Iti recomand sa te duci sa-l vezi. Te va vindeca!
– Domnule doctor, eu sunt acel clovn.

Usile nu se deschid intre statii

Nu insistati. Soferul va refuza cu obstinatie. Pana la urmatoarea oprire nu ne ramane decat sa ne uitam pe geam. Sau sa citim ziarul. Sau sa ne scobim in nas.

La fel s-a intamplat si cu fotografia. M-am suit in autobuz cumparandu-mi primul aparat pe film (o veche poveste, poate am sa detaliez odata). Am compostat bilet, m-am asezat si am inceput sa fotografiez. Totul a venit de la sine. Era un mod de a spune ceva. Nu m-am gandit niciodata sa cobor. Mi-am propus sa merg pana la capat de linie. Si cateodata e asa bine ca usile nu se deschid intre statii.

Emilia

Emilia nu mai pozase niciodata. Asta este si motivul pentru care a fost foarte simplu. Neplictisita de alte shootinguri ;) si fara nici un fel de atitudini de vedeta a stat asa cum am rugat-o, a zambit, si a suportat cu stoicism toate indicatile. Una din imaginile urmatoare va aparea pe coperta unei reviste (inca nu va spun care revista) iar senzatia mea e ca vom mai auzi de Emilia.

Masinarii zburatoare

N-am zburat niciodata. Cel mai sus am ajuns la etajul 10 al apartamentului meu. Ani de zile m-am luptat cu teama mea de inaltime pana cand, adolescent teribilist fiind, ajunsesem sa merg pe marginea blocului, de numai 4 etaje pe vreme aia, e adevarat. Probabil ca senzatia miscarii libere pe a 3-a dimensiune e de neegalat. Dar ne ramane visul si bratul intins pana la urma.

La revedere!

Zilele trecute cineva ma anunta ca pe un alt site se afla imaginile mele de la show-ul auto si ma intreaba daca le-am oferit eu. Consternat ma uit si vad cum lumea s-a servit de pe blog cu ce era mai bun. Ma intalnesc din ce in ce mai des cu astfel de atitudini “pai si asa tu te distrezi si faci fotografii, deci te bucuri, asa ca luam si noi si punem ca nu o fi suparare”. Ba este. Ce e si mai amuzant e ca dupa ce au pus sigla lor pe pozele mele imi marturisesc cu nonsalanta ca “sigla am aplicat-o tocmai ca sa protejez autorul, in caz ca alte persoane copie de la noi din site fotografia”. Ce mai, replici bune de “Cascadorii rasului” sau “Daca doriti sa revedeti din programul de revelion”.

Show-ul continua, si dupa ce ii prinzi cu mana in buzunarul tau, te intreaba daca nu te intereseaza o colaborare. Ca de obicei, raspund impulsiv, in modul pe care-l iubesc cel mai mult, chiar daca un bun prieten imi tot explica ca biznisul e biznis si nu e loc de sentimentalisme.

Eu continui sa spun ce gandesc, fotografiez cum cred si incerc pe cat posibil sa ma manifest sincer.