Ape

Plecati din Bucuresti la mijlocul noptii de vineri pentru a putea fi la prima ora in zona inundata rasaritul de soare ne surprinde langa un teren inundat din satul Nanesti, una din localitatile afectate de viitura. Desi poate pare pitoresc peisajul nu e deloc unul de vis, nici pentru mai ales pentu localnici dar nici pentru unul din membrii echipei ce calca intr-un sant acoperit de apa si se scufunda pana la umeri cu tot cu camera foto si un intreg rucsac cu obiective. E primul semn ca paradisul e departe.

Afundandu-ne in satul Vadul Rosca peisajul incepe sa devina din ce in ce mai sinistru. Printre daramaturile propriei case un batran ne invita sa-i calcam pragul curtii, intuitiv vorbind, pentru ca stratul de pamant adus de ape era de aproape 20cm. Batranul, cu privirea-i trista se uita neputincios in jurul lui coplesit de dimensiunea dezastrului.

Pas cu pas incepem sa vedem adevarata dimensiune a situatiei. Case spulberate, gospodarii ravasite, pamant adus de ape ce acopera tot si mai ales o liniste apasatoare asternuta parca peste un sat parasit.

Oamenii incep incet sa iasa de prin case intr-un du-te vino in incercarea lor de a mai scoate din casele gata sa cada ce a mai ramas in urma apelor. Mare lor majoritate batrani fiind simt cum ii cuprinde disperarea si resemnarea in fata neputintei lor de a o lua de la inceput.

In curtea bisericii icoanele se zvanta la soare in timp ce intreg mobilierul si cartile par a lancezii intr-un proces ireversibil de degradare iar un avion utilitar survoleaza zona imprastind o substanta rau mirositoare in incercarea de a omora tantareii ce ne inteapa la fiecare pas.

In fata bisericii, parintele dezbracat de straiele preotesti imparte din pachetele sosite, face liste si ii indeamna pe sateni sa ia din hainele sosite in cursul noptii.

In momentul in care am fost convinsi ca ne-am obisnuit cu atmosfera apocaliptica am dat peste scoala din sat unde pe pereti se putea zari nivelul apei. Probabil in cele mai violente conflicte armate traiesti aceasi senzatie. O scoala absolut parasita in care parchetul incretit de ape se auzea trosnind sub pasii nostrii, mochetele devenisera una cu namolul pana la genunchi si cu sali de clasa rascolite de ape in care bancile stateau gramada de parca o expolizie le-ar fi contorsionat si sfaramat.

Plecam lasand in urma oameni a caror neputinta ne rascoleste.

Dualismul Gnostic

Ma amuza ipocrizia unora care privesc fotografii ca niste pasari rapitoare gata sa puna in valoare orice ocazie de a fotografia, inclusiv o viitura, un cutremur sau orice alta calamitate. Din ciclul “e imoral sa fotografiezi suferinta unora” cei ce emit astfel de teorii gandesc probabil ca nevazand nenorocirea vor scapa de eventualele mustrari de constinta ca n-au facut nimic mai mult decat eventual sa doneze niste bani si se vor culca seara linistiti.

Ei bine, abia cand am sa-i vad lundu-si liber de la serviciu si ducandu-se sa faca pe voluntarii sau cand isi vor dona intreaga garderoba am sa simt ca de fapt eu, cel care vede lumea in cadre, fac un lucru condamnabil.

Pentru cei iubitori de frumos si cu angoasa la fotografierea sinistratilor urmeaza niste peisaje pitoresti, pe gustul lor.

Fei Li Lin

Este absolut fascinat sa iei contact cu alte culturi atat de diferite de cea autohtona, balcanica si eminamente mioritica. Chinezoaica mi-a povestit cum e cu anul maimutei si al oii (in care se pare ca eu as fi nascut), cum e ideogramele, cum e cu partidul comunist, care sunt diferentele fizionomice intre japonezi si tailandezi pe de o parte si chinezi pe de alta parte, cum fete ce la ei in tara par absolut urate si banale in timp ce restul lumii le gaseste absolut superbe.

Noi pe de alta parte i-am facut instructajul minim in care am invatat-o ce e aia tzuica, cum se consuma ea numai cu slana, de ce nu ne place munca dar mai ales i-am explicat cum de ni se face somn dupa pranz.

Drum bun!

Alex, bunul nostru prieten, pleaca pentru 2 luni intr-o tara mult mai civilizata decat a noastra. Abia cand nu va mai participa la sesiunile foto (sau de zugravit ;) dupa caz) ne vom da seama ca ne lipseste echilibrul lui, linistea lui interioara si optimismul degajat de glumele spuse extrem de cerebral.