Month: October 2005

Cand eram mic imi doream sa ma fac macaragiu. In adolescenta am vrut sa ma fac actor. Dupa liceu am vrut sa devin programator. Toti trebuie sa avem o meserie. Eu azi nu sunt practic nimic din ce mi-am dorit. Daca eram baiat destept cand eram junior as fi stiut ca intrebarea “ce vrei sa te faci cand vei fi mare?” e o capcana. Azi cel mai mult imi doresc sa nu fi ajuns mare.

Din ciclu “mesteri si mestesuguri” azi o coafeza batrana fara nici un client. Inchide si deschide in fiecare zi fara ca vreuna din fostele doamne frumoase sa-i mai calce pragul. Stie ca in curand va inchide coaforul pentru tordeauna si ne povesteste de vremurile glorioase cand facea minuni. Un uscator de par e stricat si nu mai gaseste piese, bigudiurile sunt electrice si firele s-au macinat iar ligheanul de spalat parul e plin de ziare.

A fost si a cumparat un pui la oferta dintr-un imprumut pana la pensie si se pregateste sa inchida sa plece acasa. Oare in paradis femeile sunt frumoase sau si acolo e nevoie de o coafeza?

Multumiri Ancai C. pentru sprijin.

– Buna ziua, ce e cu dvs. pe ponton?
– Si noi pe aici. Sa fotografiem rasaritul.
– De la ce revista sunteti?
– De la nici una.
– Nu ma duceti pe mine de nas. Ce vreti sa filmati?
– Nu filmam, fotografiem. Rasaritul.
– Pai nu merge asa, asta e propietate privata.
– Pai nu pescuim, nu rupem iarba, nu vrem sa campam.
– Nu conteaza. Noi suntem particulari. Aici totul costa!
– Si rasaritul?
– Tot.

Ma amuza ca exista o legenda urbana de nezdruncinat care spune ca daca pozezi femei si cu atat mai mult femei goale, semi goale sau semi imbracate (dupa gust) inseamna ca dupa (sau inainte) a fost o partida de sex. Ce nu inteleg cei care emit astfel de ineptii e ca, pe langa faptul ca-si dovedesc o oarecare frustrare si invidie – nejustificata, exista milioane de alte modalitati mult mai simple de a ajunge in patul unei femei decat sa-ti cumperi scule de mii de coco, sa-ti amenajezi studio, sa platesti chirii, dari, impozite si alte cele.

Vroiam sa va povestesc azi de cum a fost la “shooting-ul” pentru City Club dar m-a deturnat o discutie intre fotografi in care unul talentat dar arogant ii ia la p**a pe ceilalti doi doar asa de plictiseala, fara ca cei din urma sa-l fi denigrat in vreun fel pe primul. Asa se intampla in fotografie, un alt fotograf in Romania nu-l vei auzi sa zica de bine de altul (cu cateva exceptii). In fine, pentru cine are rabdare poate parcuge discutia de pe Cafenea, de la mesajul #79101 in sus.

Si atat. De data asta fara texte, ironii, melancolii sau revolte. Ma rog. Poate revoltele se mai accepta.

Daca e ceva ce-mi place la oameni e grija lor pentru obiecte. Mai ales pentru cele a caror viata se presupune ca ar trebui sa fie lunga. Bunaoara, ce poate fi mai emotionant decat o telecomanda invelita frumos intr-o punga de plastic transparenta ce e schimbata periodic pe masura ce se gaureste in locrurile cu butoanele cele mai uzitate. Dar nici televizorul nu e uitat. Daca tehnologia nu e imblanzita cu un mileu sau un macrame plus un bibelou, de preferat un peste albastru translucid, atunci sigur e acoperit dupa terminarea telenovelelor cu punga din cutia originala.

Plasticul transparent e intr-adevar cea mai mare inventie umana. Ii iubesc deopotriva pe cei ce nu si-l scot de pe scaunele masinilor nici dupa jumatate de an de la achizitionare in aceeasi masura in care ii iubesc pe cei ce-si pun acelasi plastic transparent venit odata cu ambalajul peste tastatura atunci cand nu o folosesc.

Grija pentru astfel de amanunte, mici si neinsemnate pentru cei mai multi, nu vor face decat sa asigure peste ani materia prima pentru targurile de antichitati.