Month: November 2005

Pentru ca in ultimul timp devine din ce in ce mai evidenta inutilitatea unor demersuri pseudo jurnalistice de genul acestui blog ma gandeam serios ca sunt in urma cu cateva lucruri pe care de-a lungul timpului mi-am dorit sa le creez.

Initial mi-am dorit aer lichid. Sa-l poti tine sticluta si cand e nevoie sa dai cu el prin casa sa se aeriseasca. Am aflat cu dezamagire ca exista. La temperaturi f. scazute aerul se lichefiaza.

Impreuna cu un bun prieten visam sa producem pliculete de apa instant. Comod, practic, mic, usor, pliculetul de apa instant poate fi de mare ajutor in momente de seceta. Tot ce trebuie sa faci e sa adaugi apa dupa gust.

O alt idee ar fi fost derulatorul de CD-uri sau aparatul de zgariat ochelari care ar fi putut fi foloist cu succes si la zgariat filtre si obiective.

Nu mai departe de azi ma gandeam ca o afacere de striptease in care tipa vine complet dezbracata si se imbraca pe muzica ar putea fi una de un real succes.

Lacul Snagov

Rasfoiam in aceasta dimineata editia de septembrie a PhotoblogsMagazine in care un fotograf roman de care eu n-am auzit (dar eu n-am auzit de multi fotografi romani, asa ca nu sunt un etalon) revine la Bucuresti dupa 17 ani si surprinde acest moment in fotografii.

Daca aveti vreo ruda sau prieten bun plecat pe afara si intors in vizita n-ar trebui sa va uimeasca reactia. Toata lumea intoarsa nu exclama decat “vai ce mizerie”, “asa ceva nu exista afara”, “daca acolo s-ar intampla cutare pai ar fi nenorocire mare”. Un var plecat in Italia imi explica ori de cate ori are ocazia ca “bai vere, pai acolo nu vezi noroiul asta pe strazi. Tara asta e un fund de lume”.

Ma revolta si-mi repugna astia care s-au ajuns si care acum vin din cand in cand in excursie si sa se minuneze de cacatul in care si ei au trait de parca ar face o vizita in weekend la gradina zoologica. Nu stau mult, si cand pleaca, iti marturiesc “sincer” ca atmosfera ii deprima, ca mizeria ii apasa si ca lipsa de civilizatie ii sufoca.

Altfel, noi astia ramasi acasa, o ducem bine, multumim de intrebare.

Imi aduc aminte ca acum cativa ani pe vremea cand stateam pe la Lizeanu intalneam zilnic o batranica ce manca dintr-o punga mare de pufuleti. Imaginea era oarecum anacronica pentru ca intodeauna pufletii sunt asociati unei copilarii timpurii. Tot timpul m-am intrebat daca si-i cumpara de foame sau pentru ca pur si simplu nu gasea ceva mai ieftin de mancat. Imaginea acele batranici ce seamana tulburator de mult cu strabunica mea ma bantuie din cand in cand si ma face sa ma gandesc de ce n-am avut curajul sa o intreb niciodata ce face, cum ii e, daca o iubeste cineva sau daca se simte singura. Sa ne fi asezat pe bancuta din fata frizeriei de la obor si sa ne uitam la lume mancand fiecare dintr-o punga de pufuleti. Oare mai traieste?

Obosit. Si trist. Si atat.