Franta, episodul 6 24.04.2006, Lyon |
Azi o noua experienta cu politia franceza in gara din Lyon. Oprit si intrebat de sanatate:
– Nu vorbesc limba franceza. (m-am caznit juma’ de zi sa invat expresia asta in frumoasa limba a lui Voltaire)
– Engleza?
– Engleza da, bine inteles. Oirce om civilizat vorbeste limba asta.
– Cutite, arme, droguri?
– Nu.
– Fumati?
– Nu.
– Pasaportul.
– ….
– Romania?!?!
– Desigur. De ce va mirati? Arat prea bine imbracat? Sau dimpotriva? Nu fur sau nu cersesc? Uimitor nu?
– Ce aveti in geanta?
– Echipament foto.
– Si in restul rucsacului?
– Tot rucsacul.
– Il puteti desface?
– Desigur.
Ce a urmat ar fi fost un extraordinar workshop de fotografie daca l-ar fi filmat cineva. Timp de aproximativ 30 de minute am explicat cu lux de amanunte la ce folosest fiecare filtru, fiecare accesoriu, de ce am nevoie de atatea obiective, ce fac cu ele, la ce e bun cel de 50mm, de ce imi trebuie si tele, ce e cu sistemul cokin, ce e cu storage-ul, cum funcioneaza teleconvertorul si la ce e bun, de ce folosesc wide cand “departeaza” atat de mult sau cum se incarca bateria la aparat si de ce sunt doua. S-a intamplat exact ca in Formidabilii (a nu stiu cata parte) cand se apuca unul sa monteze un pistol si mai scoate ceva dintr-un buzunar si mai pune un amortizor pana in final cand ajunge tanc. Am pus blitz-ul pe aparat, am schimbat obiectivele, am fotografiat cu diverse diafragme pentru a demonstra utilitatea fiecarui obiect.
Mi-au dat pasaportul si mi-au multumit ca am fost amabil. Ipocrizie franceza. Acum eu am vazut prin tot Lyon-ul tot felul de drogati, in fata catedralei Saint-Jean, rulandu-si tigarile in vazul sutelor de turisti si ma intreb si eu, asa, boem, care e criteriul dupa care politia ia pe cate unii la frecat.
Continua sa ma amuze tagma ghizilor. Intra asa intr-o transa si automatism profesional incat incep sa vorbeasca tampenii si sa spuna truisme. Am fost anuntati la un moment dat urcand cu un funicular ca am intrat intr-un tunel de parca ar fi fost un dubiu. Evident ca nu a inteles ironiile mele ulterioare cand intrebam lucruri la fel de evidente ca “acestea sunt niste scari?” sau ” aici e o usa?” ramand in final cu senzatia ca am fost un tip extrem de interesat de Basilique de Fourviere.