Fara nostalgii

Franta, episodul 5
21.04.2006, Chambery

Zi de cumparaturi. In frenezia umblatului de colo colo am fost surprins sa constat ca o parte din criteriile dupa care alegeam lucrurile nu erau “sa arat marfa, sa-mi stea bine cu ele, sa fluiere gagicile dupa mine pe strada, sa rup gura la prieteni cand o sa ajung in tara” ci sa-mi fie bine cand… ati ghicit? ei bine da… sa-mi fie bine cand o sa plec la fotografiat. Dupa ce toata iarna am umblat pe munti tot timpul cu picioarele ude de zapada pana la brau, dupa ce mi-au degerat buricele degetelor dupa pierderea manusilor in deplasarea de la cabana Diham, dupa ce intodeauna imi ingheta mainile pe aparat sau fac insolatie de la catarat dupa amiaza pe coclauri in asteptarea apusului cand am intrat in magazinul cu articole sportive cosul s-a umplut de bocanci impermeabili, parazapezi, manusi, pelerina de ploaie, sapca cu o bucata de material atarnand pe ceafa ca in legiune, totul cu un singur scop. Sa-mi fie mai bine la fotografiat. Ciudat mod de a-ti conduce viata.

22.04.2006, Chambery

Stat acasa. Reflectat. Am incercat sa-mi induc un sentiment de dor de casa. N-am reusit. Poate si pentru ca n-a trecut decat o saptamana de cand sunt in alte tari de soare pline, vorba poetului. Cum dracu sa-ti fie dor de mizeria din Bucuresti, de cacatul de caine din fata scarii in care inevitabil calci si pe care vecinii uita sa-l stranga de pe urma propriului animal, de mutra acrita a vanzatoarei de la non-stop revoltata ca la 12 noaptea te-ai gasit si tu sa vii sa cumperi ceva de baut si o punga de seminte sau de alergatura dupa un amarat de cablu in Y pentru hdd in tot orasul. Cum sa ti se faca dor de casa cand aici toti zambesc tamp cand ii intrebi ceva, cand lumea iti da prioritate in intersectie chiar daca nu ai, cand prezenta politistilor iti induce un sentiment de siguranta si nu unul de teama. Poate intr-o alta tara, vorbitoare de o limba de circulatie internationala, m-as simti mai in largul meu discutand cu oamenii. Altfel sunt un mut intr-o tara de surzi.

23.04.2006, Haute Combe

“Sa oprim putin masina aici sa fac si eu cateva fotografii.”
“Iar?”
“Da. Iar.”
“Se inchid magazinele.”
“Durea-m-ar capul de cumparaturile voastre.”
Urmeaza eterna replica, pe care probabil o sa mi-o inscriptionez pe un tricou “Cand era soare si lumina la pranz n-ai vrut sa ne faci si nou poze cu florile alea frumoase, faci acum cand se intuneca”, dar cum probabil e prea lunga o sa raman doar eu cu ea si cu antipatia celorlalti.

Fara discutie cea mai reconfortanta relatie o ai tu cu tine. Altfel, cel mai talentat dintre mine si eu ramane degetul meu aratator. El e cel care vede de fapt lumea prin obiectiv iar momentul declansarii nu face decat sa provoace un intreg circuit de sinapse ce porneste de la senzorii mei tactili de pe butonul aparatului de fotografiat si se termina cu o imagine stocata nu pe un card impersonal si rece plin de componente electronice, ci in mintea mea, avida pana la refuz de noi si noi detalii.

Cea mai acuta senzatie de handicap a fost atunci cand pentru o saptamana n-am avut aparat de fotografiat. M-am simtit orb si lipsit de o augmentare a simturilor mele ca si cand aparatul ar fi fost un implant biomecanic grefat in palma mea drepta.

12 thoughts on “Fara nostalgii”

  1. mie-mi plac cam toate (mai putin 2), in special 9, 8, 4, 5, 7, 6 … desi pe ultima nu o consider “speciala”, imi place ceva la ea. :)

  2. 21-ce? crezi ca esti singurul? toata iarna m-am uitat numa’ dupa haine si incaltari impermeabile pentru mers cu gasca pe coclauri… ei na acum!!! da, sunt romanesti “de firma” cica sa tina… te invidiez pentru bascalia cu panza la spate, gen Africa, vreau si io, unde gasesc in Romanica?
    22-parca spuneai odat’ ca toti care pleaca, incep sa simta un iz de putoare dinspre Romanica… te prinse si pe tine? acu’ daca ai iesit ai simtit mirosul mai bine, nu? noi astia d-aci, ne-am invatat cu el, e cotidian… si daca erai mut intr-o tara de surzi, ce-ti placea? bine ca nu te simteai orb, ca ce poze mai vedeam noi acum? :D
    23-mie relatia cu mine, imi pare pe departe cea mai putin reconfortanta, mai ales cand dorm si visez, ma mir ca voi doi sunteti atat de buni prieteni!!!;)
    POze: 1, 4, 8, 10, plac
    3-multumisi cuiva, ii pozna personala
    6-mergea foarte bine a/n
    ultima- ii cu talc, m-am benoclat la ea o tzara pana sa pricep, ca doar nu te-o lovit amocul de trotinete: casca albastra-boi, casca rosha-garl, revista “Famili” c-un plod pi dansa, so una famiglia completa… zic io, ca cine stie, poate asa vestitul d-acuma neuron al meu, vede chestii care nu ieste

  3. frumoase poze si textul la fel de original.asupra pozei nr.4 am ramas putin cu privirea.combinatia perfecta trecut,prezent,viitor(cartea deschisa)…deschisi intotdeauna spre nou…dorinta acuta de libertate…si totusi incertitudinea care ne inconjoara (intunericul)…frica de esec,de limitare…(ferestrele inchise)…

  4. @ 21.04.2006, Chambery: :) o pasiune atrage altele…din fotograf probabil ca o sa ajungi in curand “montagnard”(daca nu cumva esti deja) si de asemenea expert in echipament:”…uhm,oare sa-mi iau bocanci cu gore-tex sau cu event?” :))

    @ 22.04.2006, Chambery: “Cum dracu sa-ti fie dor de mizeria din Bucuresti[…]” Te inteleg oarecum,totusi mi se pare ciudat ca cineva ca tine(care are un anumit mod de a privi in jur)rezuma Bucurestiul doar la atat…inteleg ca per ansamblu e cum zici tu,totusi ar trebui sa iubesti Bucurestiul pt detalii,chiar,e minunat in detalii(cel putin mie asa mi se pare)

    @ 23.04.2006, Haute Combe: “…cea mai reconfortanta relatie o ai tu cu tine” :-S…i feel the same :)

  5. @ogar
    21 – am vazut in romania la carefour feeria (aia din baneasa) la magazinul intersport. de 3 ori mai scumpa ca in franta. Dar si noi avem salarile de 3 ori mai mari ca ale lor.
    22 – mea culpa. am cazut in propria-mi capcana.
    23 – da. ultima e cu talc ;)

    @pati
    21 – sunt foarte aproape sa o imbratisez pe a doua. muntele. si intr-adevar, incep dilemel. cu neopren sau fara? supra pantaloni sau doar parazapezi? :)
    22 – blocurile comuniste nu pot fi schimbate. le luam ca atare. strazile nu le putem lati. mergem pe ele asa cum putem. Dar hartiile si excrementele de caine putem sa avem grija sa nu stea pe strazi. Inevitabil calc intr-unu si inevariabil uit sa joc la loto.

Leave a Reply