La bloc

Cu mine in scara stateau la etajul 3 gemenii Oana si Dragos. Eram de-o varsta, invatam la aceasi scoala dar in clase diferite. Le murise tatal si pentru asta intodeauna le-am purtat o admiratie deosebita, cumva pentru posibila lor suferinta pe care n-au declarat-o niciodata. Mai jos la etajul unu statea Razvan cu patru ani mai mare ca mine, un tip mereu vesel. Il admiram pentru ca stia sa discute cu oamenii mari reusind mereu sa se faca placut si sa intre in gratile lor.

La scara B statea Violeta, o blonda dorita de un intreg cartier, care era si mult mai mare decat oricare din noi. Imi amintesc ca gasise la a ei in sifonier o revista porno si tot cartierul ne-am perindat pe la ea pentru a o rasfoi. In anii de dinainte de revolutie era o raritate demna de toata consideratia, mai ales a noastra, a unor pustani de 9-10 ani.

La scara C locuia un tip ciudat rau, pe numele sau Filip. Pe la 6-7 ani eram singurul care vorbea cu el avand ciudata pasiune de a se juca cu papusi, presulete si tacamuri in miniatura decat ca noi baietii cu prastii si “tubermane”. Faptul ca in aceasi scara stateau ceva diplomati iar la intrare un politist salasluia la un birou pazind usa il facea pe Filip sa fie un locuitor al unei scari in care nu ne puteam juca, amplificandu-i ciudatenia si misterul.

La scara D statea Narcisa, roscata si cu pistrui. Fire vesela si extrovertita pe vremea aceia parea un partener de joaca mai degraba decat o posibila pereche. Probabil azi, pervertiti de atatea barbie-uri as gasi-o pe Narcisa o fata fascinanta.

La scara E statea Sorin. Noi ii ziceam Cucu. Am fost ani de zile prieteni buni, ne-am certat, ne-am impacat, am fost colegi de clasa in scoala generala. Tot ce-mi amintesc de el din acele vremuri e ca desena frumos.

La scara F, ultima din blocul nostru lung de pe bl. Tomis statea Ionut, zis Mache, de la care am furat-o odata pentru ca ma luasem de sora-sa, Mona, o machidoanca mica si cu ochelari. M-am razbunat ulterior cand i-am caftit un var.

In anii aceaia idilici, cand vara mirosea a mare si toamna a castani, cand ne adunam in spatele blocului sa jucam fotbal in parcare, cand bateam cartierul in lung si in lat cumparand pufuleti de la casa lui Silviu din colt sau cand ne intreceam cu bicicletele pe Petru Vulcan, nu ma gandeam niciodata ca va veni ziua cand va trebui sa ma duc la slujba, sa fiu zambitor cu riscul de a fi ipocrit sau sa semnez fluturasi de salariu, sa platesc impozite pe casa si masina si sa fiu la randul meu unul dintre vecinii ursuzi care se stramba cand copiii se joaca pe scara.

Nu mai stiu nimic nici de Oana si Dragos, nici de Razvan, Violeta probabil ca s-a maritat de mult daca nu cumva are si copii, Filip probabil a ramas la fel de ciudat numai ca acum e manager pe undeva, Narcisa sper din tot sufletul sa fi ajuns ceva mai mult decat secretara, de Sorin stiam ca e mare director pe la RDS, iar de Mona nu ma intereseaza. De multe ori am senzatia ca de fapt nu au existat decat in mintea mea de om mare.

Sinceritate

Intru aproape ritualic in fiecare seara in magazinul de la parterul blocului meu in dependenta mea de inca o sticla de Mountain Dew. Vanzatoarea ma stie, imi zambeste si fara sa-i spun nimic vine din spate cu o sticla de 2 litri. Ma gandesc cu groaza la ziua cand va trebui sa-i cer altceva rupand astfel reflexul pavlovian ce ne leaga.

Intr-una dintre seri in fata mea 2 pustoaice nu mai mari de 12 ani, fetele carora nici macar nurii nu le-au mijit si pentru care ai fi catalogat patologic daca le-ai zambii la cat de copile sunt isi asteapta si ele randul. Cea mai indrazneata dintre ele intinde banii si rosteste tare:
– Vreau si eu 10 oua!
Cealalta viitoare femeie fatala probabil se intoarcea catre cea dintai si ii spune la fel de tare:
– Vai draga, ce sincera esti!