Contact sheet


Intodeauna cele mai frumoase imagini au fost stocate cumva inca netransferabile in mintea noastra. Fotografia te transforma in primul rand intr-un observator, intr-un vanator de detalii metamorfozandu-te dintr-un indolent trecator prin viata intr-un devorator de realitate, simtindu-i pulsul prin fiecare por al pielii. E momentul cand incepi sa te intrebi cum ai putut trai atat fara a avea vreo legatura cu ce se intampla in jur. In magazine, pe strada, la volanul masinii sau chiar si in somn descoperi cadre geniale, capodopere ce-ti raman insa doar in minte, inchise pe vecie intre neuroni si sinapse.

Bucuria si voluptatea momentului in care reusesti sa-ti sincronizezi gandurile, atentia, ochiul cu vizorul si degetul aratator al mainii drepte sunt de nedescris. Este miimea de secunda cand intreg universul s-a aliniat pentru a-ti oferi un cadru de neuitat iar imaginile se transfera sincron prin hipotalamus si bus-ul aparatului catre locuri unde vor ramane vesnic. Lumea asta va exista atata timp cat fiecare din noi vom exista.


©Ionut Nidelea

Pornind de la ultimul numar din revista Punctum (mai exact de la articolul despre contact sheet) si incercand sa-mi explic mie in primul rand ratiunea dupa care decid m-am hotarat sa povestesc despre precedenta sesiune foto publicata pe blog.


©Ionut Nidelea

Urcat aiurea in spatele unei dacii papuc goneam pe ulitele satului Dorobantu cand am zarit cu coada ochiului 3 muncitori degustatori de alese vinuri de casa. Un peisaj tipic romanesc. Cand am coborat sa-i fotografiez mi-au marturisit ca au toate aprobarile, de parca asta ar fi fost problema lor. Dintre toate cadrele trase cel mai mult mi-a placut cel in care cei 2 muncitori ce asteptau sa fie cinstiti erau fix cat paharul de inalti.


©Ionut Nidelea

Targul de duminica de dimineata de pe langa Calarasi nu anunta nimic. M-am plimbat pret de vreo 30 min fara sa gasesc nimic tentant. Chinezarii, detergenti, hartie igienica si chiloti. Debusolat ne-am oprit cu nea Iordan, ghidul nostru, sa “lingem 2 mici”. A fost momentul cand am zarit-o pe batranica aceea nesigura cautandu-se in portofel si scotand o hartie de 1 leu pentru a cumpara un mic. Un singur mic. L-a pus intre doua feli de paine si a mancat din el incet, tacticos simtindu-i aroma carnii de oaie primenite cu cea de vaca. Am ales cadrul in care parea hipnotizata de tocatura ce sfaraia pe gratar.


©Ionut Nidelea

Cu un an in urma, asa cum imi spunea si Costin, as fi publicat probabil imaginea cu clarul pe mic si cu personajul neclar facinat find de DOF-ul obtinut. Intr-un targ de provincie totul se intampla fara prea multe fasoane. Mesele de lemn la care se manaca in picioare, cartoanele pe care sunt pusi mici ce ajung sa se inmoaie pana la rupere pe masura ce se imbiba cu ulei, mustarul, scobitorile si comesenii sunt elemente de decor ce-ti amintesc de vremuri de mult trecute. De aceea am considerat ca figura tiganului cu gura plina e de mii de ori mai expresiva decat un mic infipt intr-o bucata de lemn.


©Ionut Nidelea

Si astfel, dincolo de orice tagada, amintirile sunt singurul eden din care nu putem fi izgoniti.