Month: February 2009

Imi plac oamenii paranoici. Sunt simpatici. Fac scenarii inimaginabile care par foarte reale, posibile si chiar realizabile. Si cand cred cel mai tare in ele descopera ca sunt absurde si asta aduce o bucurie nespusa. Cel putin teoretic.

Zilele trecute Costin descopera ca in Google Reader poti share-ui cu prietenii lucrurile interesante de prin feed-urile tale. Toate bune, frumoase si chiar interesante am zis in primul moment. Dar in afara de el nu mai e nimeni din apropiati care sa foloseasca Reader. Si care ar fi fost desfasurarea normala a ostilitatilor? Cel mai probabil as fi trecut si eu cu toata lista mea de vreo 100 de site-uri urmarite si de aici mai departe am fi facut amandoi lobby sa treaca si ceilalti ca uite ce chestii misto gasim noi zilnic. In definitv ar fi fost o treaba excelenta ca Internetul asta e plin de junk si cineva care sa filtreze sutele de posturi zilnice ar fi dus la crema cremei in materie de noutati. Totul s-a rupt cand am hotarat sa-mi citesc feed-urile de pe google. Nu m-am putut dezlipi de NetNewsWire.

Asta e numai introducerea. Azi Google a introdus sincronizarea contactelor si calendarului de pe telefonul mobil via ActiveSync. Deci merge si cu iPhone. Si imi fac de lucru si ma apuc sa fac setarile. La fel ca si la Reader e inedita situatia. Iti poti tine sincronizate 2 divce-uri, e mai simplu sa editezi calendarul si contactele direct dintr-o interfata web, daca share-uiesti un calendar cu un grup vei fi anuntat imediat pe telefon ca exista o programare, intalnire, whatever… Dar… m-am mutat de tot la Google?

Mai e vreun secret pe care sa-l am si sa nu fie pe unul din serverele lor? Ce se intampla daca cineva imi ghiceste cumva parola de la Google? Ce comunism, ce securitate, ce turnatori, ce fise si rapoarte…. E aproape toata existenta mea in mail-uri, numere de telefon, agenda de intalniri. Basca ca au introdus un serviciu pentru cei cu GPS pe mobil sa fie localizati de prieteni. Sanchi. Ca nu poti sa spui la telefon unde esti si ca de ce mama dracu intarzie.

Si ma trezesc din paranoia si zic: nu ma, n-are cum sa fie asa. Oamenii sunt bine intentionati si fac tot ce pot sa iti faca experienta online mai placuta. Oare?

Altfel cateva imagini din Timisoara.

Acum vreo cateva luni a circulat o stire cu un sot ce si-a surprins sotia indifela cu o colega. “Doamne ajuta!” ar zice unii. Sa se intample tuturor v-as ura eu. Sa veniti in fiecare zi acasa si sa va suprindeti consoarta tavalindu-se in dormitorul conjugal nu cu o colega ci cu doua, cu un intreg departament feminin de resurse umane, juridic sau de marketing. Toate femei. Va doresc sa veniti acasa sa nu gasiti un pantof cu toc la usa din simplu motiv ca nici una nu s-a descaltat ;). Sa treceti prin sufragerie si sa gasiti numai deux piece-uri aruncate si un zgomot de telefon pus pe vibratii venind din dormitor. Va urez sa ghiciti abia prin usa crapata ce se intampla in pat dupa care sa zaboviti halucinati in prag pret de cateva minute. Macar sa vedeti care e jocul. De aici mai departe fiecare ar trebui sa se descurce cum poate.

Si ce face omul nostru din stire? O omoara pe nevasta. In final se sinucide convins probabil ca toti ceilalti barbati mai putin norocosi ar fi pus oricum mana de la mana sa-i faca de petrecanie.

Asteptam cu interes castigatorul la loto ce-si face un joint din biletul cu numere sau seicul ce se indragosteste de un alt harem.