Film – episodul 6

Inca o zi de primavara si cu ea o noua zi de filmare. Lumea incepe sa se rodeze, discutile se continua acolo unde au fost lasate cu o zi inainte iar racordurile trebuie refacute. Parinteii sunt la datorie.


Totul incepe cu o binecuvantare. Asa cum ati vazut si din zilele precendete semnul crucii nu se mai face cu cele trei degete unite ci cu telefonul mobil. Doamne miluieste.


Cand erau filmarile mai in toi linistea e tulburata de un zgomot de sus. Ce sa fie…?


Clopotarul din senin se apucase sa traga clopotele. Lumea tipa, regizorul vocifereaza. Sobru si impenetrabil continua nelasandu-se perturbat de nimeni.


Si nu tragea clopotele degeaba. Faptul ca unii filmeaza in curtea bisericii nu-i opreste pe alti sa moara cu seninatate si sa strice cateva ore bune din programul zilei. Mortul intra pe poarta bisericii, tehnicienii, actorii si figuratia se opresc si se uita… ca la mort.


Biserica se umple repede, popa incepe slujba, clopotarul isi face treaba in continuare.


Tristetea e generala. Greu mai deosebesti alaiul mortual de figuratie.


Mortul pleaca. Noi ramanem.


“Parinte, daca erai mai tanar iti dadeam un bip. Asa te vad cam plictisit.”


Actorului Mircea Stoian i s-a dat o camera grea (el joaca rolul unui cameraman) si vreo 2 ore a tot trebuit sa o care dupa el.


Tora Vasilescu incheie ziua de filmare cu optimismu-i caracteristic.

Film – episodul 5

Pe cat de frumoasa a fost ziua de ieri pe atat de friguroasa a fost cea de azi. Lume multa, agitatie mare, o biserica veche, una de lemn si un sobor de “preoti” au incercat sa formeze o atmosfera sobra, de inmormantare, conform scenariului.


Totul incepe cu listele de figuranti. Unul si unul. Babe angajate cu jumatate de norma de bocitoare fac atmosfera.


Se fac ultimele retusuri pentru ca filmarile sa poata incepe.


Ati putea crede la prima vedere ca imaginea reprezinta un decor. Nimic mai gresit.


Nea Misu, asistentul de imagine si secretara de platou intr-o rugaciune. N-a avut nici un efect. N-a murit nimeni.


Desi e doar o repetitie evlavia e nemasurata.


“Patriarhul” vine si figuratia mai face cateva cruci pana in pamant.


“Parinteii”, cum ii alinta regizoare, profita de o mica pauza pentru a se imortaliza. Cum nu sunt parinti autentici nu au de unde sa stie ca nemurirea vine odata cu mantuirea. Pacatele mele.


Bine ca nu sunt 3 personaje de fotografiat ca tare as fi vrut sa vad cum ar fi facut atunci.


Operatorul a avut o zi grea. Nu e usor sa lucrezi cu atata figuratie. Tot timpul e cate unul care trece prin cadru exact cand se filmeaza.


Cine nu a avut loc in curtea bisericii a ramas afara langa gard.


Oare ce scria in SMS?


Binecuvantari, sobrietate si monolog interior.

Film – episodul 4

Filmul e un miraj. Asta e clar. Dupa primul contact in care esti fascinat de actori si de atmosfera urmeaza o perioada de noi descoperiri. Afli de exemplu cum se pune lumina in film, cum e cu pelicula, cu sensibilitatea, cu expunera, cu temperatura de culoare, cu sunetul, cu post procesarea si multe, multe altele. Incepi sa-ti faci prieteni dar si dusmani. Astfel, operatorul nu ma iubeste deloc, din potriva, cred ca da acatiste si paraclise, face matanii si da bani la popi doar, doar nu ma mai vede la filmari. Ne-a impacat pana la urma un filtru de polarizare pe care eu il aveam si de care el avea nevoie.

Toata atmosfera asta, de la tensiuni, nervi si vociferari si pana la bancuri, snoave si ghicitori e facuta de oameni. Cativa din ei azi si vor mai urma si altii, actori sau oameni din spatele camerei.


Ea e secretara de platou. O fata extraordinara. Tot timpul are o atitudine aeriana, parca atunci a sculat-o cineva din somn. Noteaza cu constinciozitate cadrele, rescrie frumos cu creta dublele pe placheta si daca nu o intrebi ceva nu scoate un cuvant.

Anca Sigartau
Anca Sigartau este cel mai jovial dintre actori. Iti zambeste mereu, e mereu dispusa sa-ti spuna o vorba buna, de un optimism debordant si de o energie molipsitoare. A o surprinde ingandurata e intr-adevar o provocare.

Magda Catone
Alegerea Magdei Catone in rol de politist a fost una geniala. Intra perfect in rol si devine rece, distanta si induce la propriu senzatia ca in urmatorul moment te va legitima. Este extrem de greu sa-i surprinzi o reactie, un zambet sau o spranceana ridicata.


Va povesteam intr-unul din “episoadele” trecute de prietenul meu de la sunet, Cristi. Singurul om cu care mai fac un banc, care vine sa-mi mai spuna o barfa sau un zvon, care nu se vaita si nu oboseste.

Film – episodul 2

Azi am reusit urmatoarele: sa ma cert cu macheoza, sa ma cert cu secretara de platou, sa ma impac cu regizoarea secunda cu care ma certasem ieri, sa ma cert iar cu macheoza care deja ma uraste si sunt convins ca acasa are o papusa voodoo ce ma infatiseaza si in care infige ace.

M-am imprietenit in schimb cu baiatul ce cara stativele de la microfoane si pare un baiat de treaba, desi habar nu are ce se intampla pe platou si de ce e el acolo.