Ziua 3

Ceasul suna la 6:00. Ne trezim nauci. Eu dormisem la mijloc, intre 2 paturi dar macar m-am invelit cu o patura. Stefan in schimb a trebuit sa foloseasca o covertura dar a avut perna, ceea ce nu se poate spune despre mine. Costin era sa cada din pat dar a avut si plapuma si perna. Echitabil intr-un fel.


Buimaci mergem pe barajul de la Bicaz sa pozam rasaritul. Frig de crapa pietrele, cine are caciula e norocos, cine are gluga se descurca iar pentru aia cu sapca e nasol. Orasul e undeva departe unde probabil o groaza de norocosi mai dorm inca.


Rasaritul ne fenteaza, face un dribling si dispare printre nori. Noi ne uitam cum din neatentie am apucat de am stranutat si soarele a si disparut. Ghinion. La drum.


Hotaram sa trecem pe la Manastirea Neamt.


Ghinion din nou (poate am o karma proasta). Inchis.


Intram intr-o biserica mica de langa. Niste dascali cantau de zor, noi am tras cate un cadru si am plecat de frica sa nu ne stropeasca cineva cu apa sfintita.


Cum calatorului ii sta bine cu drumul am mai poposit doar in Targul Neamt, unde desi campania electorala se terminase ‘afisele’ au ramas.


Targul din Targul Neamt e dotat. Metaforic vorbind. Si pentru dotari trebuie accesorii. Din pacate n-am vazut pe nimeni proband.


Nici domnii nu sunt uitati. Nu imi e insa f. clar ce masoara. Cred ca lungimea. Pantalonilor.


N-am inteles exact daca vor sa rastigneasca pe cineva sau e pentru uz domestic.


Nastase nu era. Erau ouale. Cam mici.


La un targ de vite, cai, oi si gaini nu se vine oricum. Eleganta doamnelor nu face decat sa completeze peisajul.


Domnii in schimb discuta politica. Un fel de a spune. Le e dor de Don Buniccio.


In caz de ghinion se cumpara si se agata la oglinda la masina. ma rog, la dacie.


In Vaslui am nimerit peste etapa municipala de sah, faza pe cartier, grupa de varsta parastas+.


Actiune e palpitanta, ritmul alert, miscarile sunt rapizi de unde si rata mare de imagini miscate.


Finalul este apoteotic. Meciul se incheie remiza. Gasca pleaca sa mai stea un pic la vreo coada pana la etapa urmatoare.


Ne intoarecem spre Bucuresti dezamagiti cumva ca timpul a trecut atat de repede. Si ca peste tot, lumea alora mici, ne bagati in seama si anonimi de prin sate, orase, cimitire si parcuri nu prea se intersecteaza cu a celor “din capitala” decat daca probabil cei din urma tin cu totdinadinsul sa iasa din cotidian.

Ziua 2

Dupa noaptea petrecuta la Brasov am hotarat sa o luam spre nord si, cum era duminica, am hotarat sa ne oprim la o biserica din zona.


Bisericile ortodoxe sunt cel putin la fel de numeroase ca cele catolice existand localitati unde pe langa cele doua exista si cate una reformata.


Ne-am oprint in Sfantul Gheorghe la o biserica reformata ce avea in spate, pe o colina un cimitir. Lumea imbracata frumos (si aici nu ma refer la costume populare ci la o tinuta eleganta, domnii cu costum, doamnele cu palarii negre) ne dadeau binete desi probabil ca 3 insi cu aparate si obiective in mana intr-un cimitir nu era o imagine tocmai diafana. Prin comparatie, in cimitirul Pantelimon intr-o sambata de dimineta gardienii erau sa ne ia la bataie pentru ca pur si simplu nu au putut intelege ce vroiam noi sa fotografiem.


Mai mult decat atat, doi batranei simpatici ce ne-au vazut agitandu-ne pe acolo s-au apucat sa ne explice ce e cu stalpii de lemn pe care sunt gravate nume, ca de fapt sunt absolvetnii unui liceu sasesc, ca au fost ridicate pentru aducere aminte si cum regimul comunist nu a permis amplasarea lor in fata liceului biserica reformata s-a bucurat sa le gazduiasca.


Drumul nostru a continuat spre nord, facand din cand in cand cate un popas. Lacul Rosu de exemplu era inca inghetat iar peisajul montan inedit.


Poate va mai amintiti de tapetul acela fotografic cu cascade sau peisaje de munte ce facea mandira orcarui locuitor de apartament de bloc. Ei bine, am si eu o imagine la fel de kitchoasa cu un rau, in spate niste munti si ceva ceata, tocmai buna de printat si facut poster.


In general excursile astea scurte sunt de fapt o continua goana spre o destinatie propusa si o continua lupta cu kilometrii.


Am hotarat sa ramanem peste noapte la Bicaz, un loc interesant pentru niste citadini asa ca noi. Vapoarele raman totusi eterna mea sensibilitate.


S-a mai incheiat o zi. Ne-am dus la culcare cu gandul sa prindem a doua zi rasaritul.

va urma

Ziua 1

Ca si in filmul omonim si noi am plecat in a prinde un monstru doar ca in cazul nostru a fost vorba de o imagine comparabila ca incarcatura si mesaj cu reusita lui Marin Moraru. Si exact ca in film nu cred ca monstrul nostru a fost prins, un bun pretext insa pentru a recidiva in evadarea noastra din cotidian.

Nu foarte departe de Bucuresti, pe malul Dambovitei dar mai spre izvoare ne oprim intr-un sat de tigani. Cum barbatii erau plecati nu stim unde iar femeile stateau ascunse prin case, puradeii au navalit peste noi.


Fetele au fost cela care s-au lasat primele fotografiate, ne-au zambit si au incercat sa para cochete desi probabil nu aveau mai mult de 12 ani.


Baietii in schimb au tinut neaparat sa ne arate tot ce au ei mai de pret. Nu putem arata decat banii pentru ca altfel vizitatorii belgieni ar navalii pe site.


Desi ne-au repetat obsesiv si extrem de persuasiv fraza “rumane, da-ne si noua un ban sa manaca si noi ceva” am descoperit de fapt ca traiesc intr-o saracie lucie si ca pana si copii sunt trimis la strans de lemne. Baietii, dar si fetele, aduc din padure lemne pe care le mai schimba pe ceva mancare.


In toata saracia in care traiesc, chilotii rosii sunt probabil mandira orcarei tiganci starnind probabil admiratia si dorinta barbatului etnic.

Am plecat spre Brasov unde am si inoptat cu gandul ca duminica sa ne continuam periplul prin tara.
va urma